RO
După o perioadă în care m-am apucat serios de lupte și de MMA, antrenorul meu mi-a zis să trec pe la o gală organizată de un coleg din club, ca să simt atmosfera unei lupte adevărate. Aveam impresia că știu deja la ce să mă aștept. E sala aceea familiară, miros de mănuși, banda care scârțâie pe podea, vocile din fundal. Dar când e vorba de o gală, totul prinde altă intensitate, alt ritm. Lumea vine cu emoții, fiecare are un favorit, iar energia plutește peste tot.

Doar că eu, bineînțeles, am venit cu planul meu. În loc să mă așez frumos în tribună și să analizez tehnicile altora, mi-am pus aparatul pe umăr și am început să vânez momentele care îți scapă când ești prins în acțiune. M-a amuzat cât de repede am uitat de tot ce ținea de antrenament, de combinații și gardă. M-am trezit că urmăresc lumina, expresiile oamenilor, tensiunea dintre două respirații. Era o agitație constantă, dar în același timp o liniște aparte în spatele lentilei.

Și sincer, a meritat fiecare secundă. Am prins niște cadre în care simți clar cât de multă muncă și ambiție se adună într-o singură lovitură. Am surprins zâmbete scurte înainte de intrarea în ring, priviri care ard, mâini tremurând puțin de emoție. Evident, am imortalizat și câteva lovituri zdravene, din alea care te fac să simți impactul chiar și din spatele camerei. A fost genul de experiență care îți amintește că sportul ăsta nu e doar despre pumni și reguli. E despre oameni, povești și momente care îți rămân în cap mult timp.

DE
Nachdem ich eine Zeit lang intensiv mit dem Kampfsport und vor allem mit MMA angefangen hatte, sagte mir mein Trainer, ich soll zu einer Gala gehen, die von einem Kollegen aus dem Club organisiert wurde. Er wollte, dass ich die Atmosphäre eines echten Kampfes erlebe. Ich dachte, ich wüsste schon ungefähr, was mich erwartet. Der Raum, der Geruch der Handschuhe, die Geräusche vom Boden, die Stimmen im Hintergrund. Aber bei einer Gala wirkt alles viel stärker, mit mehr Spannung. Die Leute kommen mit Erwartungen, jeder hat seinen Favoriten und die Energie ist überall zu spüren.

Nur dass ich wie immer meinen eigenen Plan hatte. Statt mich in die Zuschauerreihe zu setzen und die Techniken der anderen zu analysieren, nahm ich meine Kamera und machte mich auf die Suche nach den Momenten, die man sonst leicht übersieht. Ich musste lachen, wie schnell ich alles rund um das Training vergessen habe. Keine Kombinationen, keine Deckung, nur Licht, Gesichter und kleine Bewegungen, die so viel erzählen. Es war ständig etwas los, aber durch die Kamera fühlte ich gleichzeitig eine besondere Ruhe.

Und ehrlich, es hat sich komplett gelohnt. Ich habe Aufnahmen gemacht, in denen man spürt, wie viel Arbeit und Wille in einem einzigen Schlag stecken. Ich habe kurze Lächeln vor dem Eintritt in den Ring erwischt, Blicke voller Konzentration und Hände, die ein bisschen vor Aufregung gezittert haben. Natürlich habe ich auch ein paar richtig harte Treffer eingefangen, die man fast körperlich spürt, selbst hinter der Kamera. Es war eine Erfahrung, die mir gezeigt hat, dass dieser Sport nicht nur aus Schlägen und Regeln besteht. Er ist voller Menschen, Geschichten und Momente, die man nicht so schnell vergisst.